Inspectorii antifraudă au aplicat sancţiuni în valoare de 6,41 milioane de lei şi au închis 22 de unităţi comerciale, în cadrul unei acţiuni de verificare a dotării cu case de marcat

Autori: Dorin Oancea , Răzvan Botea 01.11.2018

În săptămâna 15–21 octombrie inspectorii antifraudă fiscală au verificat la nivel naţional modul în care 1.706 de firme au respectat prevederile legale referitoare la dotarea şi utilizarea caselor de marcat, informează un comunicat.

Au fost identificate abateri şi aplicate 207 de avertismente. De asemenea au fost dispuse şi sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 6,41 milioane de lei (amenzi şi confiscări). Valoarea totală a celor 1.133 amenzi dispuse este de 6,02 milioane lei, iar confiscările de numerar, venituri ilicite şi bunuri au totalizat 390.924 lei.

Totodată, inspectorii antifraudă au dispus suspendarea activităţii comerciale în 22 de locaţii, astfel: 12 pentru refuzul emiterii bonului fiscal, 10 pentru lipsa casei de marcat şi 5 pentru comercializarea de produse accizabile fără timbru fiscal.

Acţiunile de monitorizare şi control ale inspectorilor antifraudă vor continua în perioada următoare.

Guvernul a aprobat la începutul lunii septembrie iniţiativa Ministerului de Finanţe de a introduce sub incidenţa legii prevenirii nerespectarea termenului de dotare cu case de marcat de către comercianţi. 

Potrivit Legii prevenirii, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului de dotare stabilit prin planul de remediere, autoritatea/instituţia publică cu atribuţii de control are obligaţia să reia controlul, iar în situaţia în care se constată neîndeplinirea obligaţiilor legale în termenul acordat, se aplică sancţiunile prevăzute de lege.