Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care Parlamentul numeşte şi demite conducerea ANCOM

Autor: Ionel Dancu 02.11.2018

„Conducerea ANCOM este asigurată de un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi, numiţi de către cele două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi”, potrivit proiectului de lege promulgat, vineri, de Klaus Iohannis, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, demiterea din funcţie se face „de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, pe baza unui raport comun al comisiilor de specialitate”.

Actul normativ prevede că numirea preşedintelui şi a celor 2 vicepreşedinţi ai ANCOM, cu nominalizarea funcţiilor, se face la propunerea comună a Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a Camerei Deputaţilor şi a Comisiei economice, industrii şi servicii a Senatului.

„Salariul preşedintelui ANCOM se stabileşte la nivelul a 5 salarii medii la nivelul instituţiei, aferente lunii ianuarie a fiecărui an, iar salariul vicepreşedinţilor ANCOM se stabileşte la nivelul a 4 salarii medii la
nivelul instituţiei, aferente lunii ianuarie a fiecărui an”, stipulează legea.

În situaţia vacantării funcţiei de preşedinte, atribuţiile preşedintelui ANCOM sunt exercitate de către persoana care ocupă cea mai înaltă funcţie de conducere în instituţie. În situaţia în care cele două sau mai
multe persoane ocupă funcţii egale, atribuţiile se exercită de către cel care are cea mai mare vechime în funcţia respectivă, iar în caz de vechime egală, de cel care are cea mai mare vechime în instituţie, mai prevede proiectul de lege promulgat.

CCR a admis, pe 4 iulie, o sesizare făcută de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la procedura de numire a conducerii ANCOM.

Ordonanţa de Urgenţă prin care a fost schimbată procedura de numire a conducerii ANCOM a intrat în vigoare pe 2 mai 2017, după ce a fost publicată în Monitorul Oficial. Modificările aduse prin OUG îl exclud pe Preşedintele României din procedură.

Potrivit legislaţiei valabilă până la publicarea OUG în Monitorul Oficial, conducerea ANCOM era asigurată de un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi, numiţi de către preşedintele României, la propunerea Guvernului.

În prezent preşedinte al ANCOM este fostul premier Sorin Grindeanu, acesta fiind numit în noiembrie 2017. Mandatul său expiră în anul 2023.