O companie irlandeză cumpără o fabrică de hârtie din Serbia

Autor: Bogdan Cojocaru 05.11.2018

Compania irlandeză Smurfit Kappa a anunţat că a acceptat să achiziţioneze producătorul sârb de hârtie Fabrika Hartije şi fabrica de ambalaje Avala Ada pentru 133 mil. euro (152,2 mil. dolari), scrie SeeNews. Achizitia va extinde amprenta geografică a Smurfit Kappa şi va asigura integrarea producţiei de carton ondulat în operaţiunile de ambalare ale grupului din sud-estul Europei.

Fabrika Hartije şi Avala Ada sunt întreprinderi bine finanţate, cu o poziţie de lider pe piaţa din Serbia şi poziţii solide în ţările vecine. Tranzacţia urmează să fie finalizată până la sfârşitul anului 2018.