Doamna Ministru, am găsit bani pentru spitalele regionale – taxa clawback.

Autor: Dragos Damian 05.11.2018

Taxa clawback (OUG 77/2011) este o inventie a Ministerului de Finante aplicata inca din 2009 ca sa modereze consumul de medicamente scumpe, introdusa pe fondul crizei arieratelor din sanatate care a aparut undeva in 2008.

Ea prevede ca orice consum de medicamente peste un anumit buget aprobat (care este de 6 miliarde de lei / an, nemiscat de la acest nivel din 2011) sa fie recuperat de la producatorii de medicamente.

Estimarile industriei (partial confirmate de MFP) arata ca in ultimii 7 ani s-au colectat la bugetul de stat in jur de 8 miliarde de lei din taxa clawback, bani suficienti pentru a se construi cele 3 spitale regionale Ă Spitalul National de Referinta. Asadar, privita in perspectiva, taxa se poate constitui intr-o sursa directa pentru finantarea modernizarii sistemului sanitar, fara a mai fi necesare fonduri europene sau PPP.

Exista o serie de probleme de reglementare a bugetarii care nu permit o astfel de solutie, la care se adauga problemele tehnice curente. Iata pe scurt cele care dau cele mai mari batai de cap si care o data solutionate pot transforma taxa clawback in spitale regionale.

 

  1. Contributia datorata pentru medicamente finantate din Fondul National unic de asigurari sociale de sanatate si din bugetul Ministerului Sanatatii se plateste la trezorerie in contul RO92 TREZ 7002 6120 509X XXXX. Astfel ca banii nu se intorc in sanatate cum s-ar putea crede ci se duc la bugetul de stat. Este absurd sa vedem ca un venit distinct, generat de sistemul de sanatate, se iroseste in finantarea altor proiecte in loc sa fie construite spitalele regionale;
  2. Nu exista in prezent nici un mecanism transparent prin care sa se poata verifica daca contribuabilii achita sumele datorate pentru ca sunt cel putin 3 institutii care au atributii diferite in domeniu dar care nu conlucreaza intre ele:
    1. CNAS informeaza trimestrial contribuabilii cu privire la valoarea obligatiei de plata dar nu are atributii de verificare daca platile au fost efectuate;
    2. MFP colecteaza sumele la trezorerie dar nu stie sa verifice cine a platit si cine nu pentru ca nu are lista cu detinatorii autorizatiilor de punere pe piata (DAPP) care sunt contribuabili;
    3. ANAF, institutia care are atributii de control privind efectuarea platilor nu poate verifica toti jucatorii pentru ca peste 80% din DAPP sunt birouri de reprezentanta care nu depun rapoarte financiare la MFP.
  3. Nu exista nici un resort prin care jucatorii din piata sa afle daca competitorii lor si-au platit cu adevarat contributia (asta este probabil cel mai grav aspect, care distorsioneaza competitia din piata)
  4. Nu exista nici o informare trimestriala despre valorile colectate din taxa clawback in cursul anului; se pot verifica miscarile de bani  urmarind executia bugetara dar asta releva suma totala incasata si nicidecum platile efectuate de fiecare contribuabil

Haos total prin urmare. In orice caz, la un moment dat cele de mai sus vor trebui clarificate, pentru ca este strigator la cer sa afli ca MFP sustine ca scade colectarea veniturilor din taxa clawback dar fabricile de medicamente de tara afirma ca in fiecare an platesc mai multi bani in acest cont. Asta inseamna ca cineva nu plateste…

Dar revenind la solutia de finantare pentru spitalele regionale: daca se colecteaza prin taxa clawback 1 – 1,2 miliarde de lei pe an, atunci solutia pe care o propun Doamnei Ministru este ca platitorii taxei clawback sa vireze sumele datorate intr-un cont dedicat pentru constructia spitalelor si nu la trezorerie, astfel incat in urmatorii 6-8 ani, durata estimata de dare in folosinta a lor sa existe bani pentru ele. Si, oarecum reconfortant, chiar si producatorii de medicamente vor avea satisfactia sa vada ca banii platiti se duc intr-un proiect durabil. Este insa obligatoriu ca fabricile din tara sa se opuna in continuare modului de calcul al taxei clawback, pentru ca in prezent sunt obligate atat la taxa pe cifra de afaceri cat si pe profitul raportat.

As dori totusi sa ma folosesc de ocazie ca sa repet ceea ce am mai spus: Spital National de Referinta da, spitale regionale de tip “mamut” – mai bine ne mai gandim. Indatoreaza infernal statul pentru urmatorii 30 de ani, dotarea devine extrem de costisitoare, administrarea este un calvar, transportul angajatilor in afara oraselor o misiune imposibila. Nu degeaba tarile cu traditie spitaliceasca si operatorii privati renunta la mega-structuri si prefera solutii mono- sau oligo-specialitati. Bani vor putea fi utilizati mult mai eficient pentru constructia unor spitale judetene mai mici sau pentru modernizare spitalelor existente.

- Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj