Bursa de la Bucureşti, campioana pieţelor europene la zece luni din 2018. Când vine aterizarea forţată?
Bursa de la Bucureşti s-a detaşat vizibil faţă de a doua cea mai performantă piaţă de capital din Uniunea Europeană în contextul în care afişează o creştere de aproape trei ori mai mare faţă de aceasta de la începutul anului 2018 şi până la finele lunii octombrie.
Spre comparaţie, la finele lunii septembrie bursa de la Bucureşti era a doua cea mai performantă piaţă după Cipru, însă scăderea indicelui CYMAIN cu aproape 7% în luna octombrie a propulsat indicele bursier românesc BET pe primul loc, arată datele ZF.
Indicele BET a urcat cu 1,3% în luna octombrie, printre puţinii care au fost pe plus în această lună. Dacă în calcul sunt luate şi dividendele plătite de companiile din prima ligă bursieră de la Bucureşti din profiturile pe 2017, atunci randamentul în perioada ianuarie-octombrie 2018 este de aproape 20%, potrivit calculelor ZF.