Fraţii Pavăl de la Dedeman deschid şampania: Cemacon Cluj, compania pe care au preluat-o, este cea mai performantă acţiune de la bursă, 126% randament

Autor: Liviu Popescu 07.11.2018

Cemacon a livrat un randament de 126% de la începutul anului, determinat şi de majorarea de capital din aprilie 2018, adică 3,2 acţiuni gratuite la 1 deţinută. La polul opus, Electroputere Craiova are cel mai abrupt declin de la bursă, de 60%.



Acţiunile Cemacon (CEON), producător de cărămizi listat pe segmentul principal al bursei ro­mâ­neşti, a livrat investitorilor de la începutul anului 2018 şi până la închiderea din 5 noiembrie un ran­dament de 126%, cel mai ridicat de la bursa ro­mâ­nească, potrivit calculelor companiei de brokeraj Tradeville.

Cele mai recente raportări de la bursa româ­neas­că arată că acţionarul majoritar al Cemacon este retailerul de bricolaj Dedeman, cea mai pu­ternică afacere antreprenorială românească, cu o participaţie de 40,8% din compania cu 165 mil. lei capitalizare. Spre comparaţie, la finele anului 2017, valoarea de piaţă a Cemacon era de 96 mil. lei.