Topul salariilor în septembrie 2018: Petroliştii, programatorii şi angajaţii din petrochimie câştigă peste 6.000 de lei net pe lună
„Se va pune tot mai mult accent pe servicii, de aceea cele mai mari salarii în viitor vor fi în acest sector. În IT, cele mai multe proiecte nu necesită o experienţă foarte mare a angajaţilor, ci sunt aduse în România proiecte pentru specialişti cu 2- 3 ani de experienţă. Câtă vreme nivelul de experienţă nu creşte, nu vor veni proiecte mai sofisticate în România, iar salariile nu au cum să crească cu un ritm la fel de mare ca până acum.“
Salariul mediu net pe economie a ajuns la valoarea de 2.688 de lei net în luna septembrie a acestui an, fiind în creştere cu 13% faţă de perioada similară a anului anterior, arată datele publicate ieri de Institutul Naţional de Statistică.
Cele mai mari niveluri ale salariului mediu net au fost înregistrate în luna septembrie în sectoarele „extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale“ (6.465 de lei net, + 11% faţă de septembrie 2017), servicii IT (6.446 lei net, +7% faţă de septembrie 2017), „fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului“ (6.040 de lei net, +14% faţă de septembrie 2017).
„Clasamentul domeniilor cu cel mai bine plătiţi salariaţi se va schimba, pentru că aceste domenii trebuie corelate cu vârsta medie a angajaţilor. În petrol şi gaze şi în petrochimie vârsta medie a angajaţilor este mai mare, oamenii sunt în organzaţie de mult timp şi au primit în fiecare an majorări salariale. În IT, salariile sunt mari pentru că există o cerere mare de candidaţi, iar angajaţii au studii superioare şi specializări care necesită un nivel mai mare de calificare“, a explicat Alina Popescu, talent information solution leader pentru România şi regiunea Balcani în cadrul companiei de HR Mercer.