„Nu mai importaţi modele de educaţie din alte ţări. Directorii de şcoli trebuie să găsească soluţii locale“

Autor: Adelina Mihai 09.11.2018

Cele mai multe şi cele mai bune soluţii la problemele pe care le au şcolile din România trebuie găsite tot de liderii educaţionali români, pentru că „reţetele“ altor ţări s-ar putea să nu aibă acelaşi rezultat şi pe plan local.



„O problemă poate avea şi 100 de soluţii de rezolvare. Pentru directorii de şcoli din România important este să îi ajutăm, prin programe de instruire, să identifice singuri soluţiile, să le împărtăşească cu ceilalţi şi să îi convingă de faptul că sunt bune. Nu există reţete din alte ţări care pot fi aplicate aici, iar liderii educaţionali nu trebuie să copieze modelele altor state, pentru că cele mai bune soluţii sunt tot cele locale. Sigur, asta nu îi opreşte să se inspire din soluţiile aplicate în alte ţări“, a spus David Faulkner, CEO al Education Changemakers, o companie care oferă programe de dezvoltare pentru directorii de şcoli. El a fost ieri prezent la Bucureşti în cadrul unui eveniment organizat de Asociaţia pentru Valori în Educaţie, un ONG din domeniul educaţional care a dezvoltat un program de leadership pentru 40 de directori de şcoli din România. Astfel, cei 40 de directori din şcolile din România, care conduc instituţii în care învaţă 23.000 de copii, participă, timp de un an, la un program de dezvoltare a abilităţilor de leadership, pentru a creşte performanţele directorilor şi ale şcolilor şi pentru a îmbunătăţi calitatea predării şi rezultatele elevilor. 

„Scopul nostru este ca, până în 2035, România să ajungă în top 10 sisteme educaţionale din Europa prin astfel de iniţiative. (...) În general, lumea de business nu ştie cu ce probleme se confruntă profesorii şi directorii din şcolile publice. De aceea, pentru a îmbunătăţi rezultatele sistemului educaţional trebuie să implicăm şi mediul de afaceri. Şi sunt mulţi oameni din companii care vor să aibă o implicare în proiecte care să ajute la rezolvarea problemelor din sectorul educaţional şi cu resurse financiare, dar şi cu timp alocat acestor iniţiative, pentru că vor să facă ceva pentru societate“, a spus Radu Manolescu, preşedinte al Asociaţiei pentru Valori în Educaţie şi managing partner la compania de executive search KM Trust & Partners.