UBS, cea mai mai bancă elveţiană, acuzată de Departamentul de Justiţie american că a cauzat unor investitori pierderi de mai multe miliarde de dolari

Autor: Tibi Oprea 09.11.2018

Departamentul de justiţie din Statele Unite a intentat joi un proces împotriva UBS, companie financiară multinaţională cu sediul în Basel şi Zürich. Cea mai mare bancă din Elveţia este acuzată că ar fi produs unor investitori pierderea a “mai multor miliarde de dolari” în obligaţiuni ipotecare rezidenţiale pe care le-a emis în perioada premergătoare crizei financiare, conform Financial Times.

Guvernul american a decis intentarea procesului după ce discuţiile de soluţionare dintre Departamentul de Justiţie şi gigantul bancar au eşuat, potrivit unei persoane din apropierea situaţiei. Banca a susţinut intr-un comunicat de miercuri: “Cererile Departamentului de Justiţie nu sunt susţinute de fapte sau de lege.“.

Însă, Legea privind Reforma, Recuperarea şi Executarea Instituţiilor Financiare (FIRREA) permite Departamentului de Justiţie să solicite penalităţi civile până la suma câştigată de o bancă sau pierdută de alţii prin încălcări ale actului.

„Depunerea acestei plângeri clarifică faptul că vom continua să ţinem instituţiile financiare pe deplin responsabile pentru comportamentul lor şi vom urmări agresiv fraudele financiare”, a declarat intr-un comunicat Richard Donoghue, procurorul SUA pentru districtul de est din New York.

Gigantul bancar este acuzat prin plângerea de peste 300 de pagini intentată că a denaturat calitatea creditelor ipotecare pe care le-a folosit pentru a-şi susţine obligaţiunile vândute. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Justiţie a refuzat să menţioneze pedeapsa maximă pe care ar putea-o primi UBS dacă ar pierde cazul, care este de aşteptat să dureze ani de zile în cazul în care banca nu va dori să deconteze sumele pierdute.

UBS nu este singura bancă chemată în judecată. Anul trecut, Barclays a fost obligată să platească 2 miliarde de dolari, în loc de 5 miliarde cerute de guvern. Însă cea mai mare despăgubire rămâne cea oferită de The Bank of America, care a acceptat în 2014 să plătească 17 miliarde de dolari despăgubire.

Reprezentanţii UBS au argumentat în apărarea lor că banca nu a fost un emiţător semnificativ de obligaţiuni ipotecare, comparativ cu alte bănci, şi a evidenţiat „pierderile uriaşe” pe care le-a avut în urma propriilor investiţii în piaţa imobiliară din SUA. Banca elveţiană este de asemenea implicată intr-un proces în Franţa, în cadrul căruia a respins joi cererile procurorilor - după ce aceştia au solicitat plata a 3,7 miliarde de euro – numindu-le “iraţionale”. Amenda vine în urma acuzaţiilor de a fi ajutat nişte clienţi bogaţi să scape de taxe.