Război între guvern şi marile companii: Multinaţionalele critică decizia guvernului de a majora salariul minim pe economie. : Creşterile arbitrare, necorelate cu productivitatea, care în România este sub media economiilor competitive, alimentează în final curba inflaţionistă

Autor: Alex Ciutacu 09.11.2018

Reprezentanţii marilor companii critică decizia guvernului de a majora salariul minim pe economie, după ce guvernul Dăncilă a adoptat ordonanţa de urgenţă pentru introducerea salariului minim diferenţiat.

„Organizaţiile membre CDR susţin creşterea veniturilor şi a nivelului de trai pentru români, însă reiterăm că o evoluţie sustenabilă pe termen lung trebuie implementată pe baza unei analize profunde a tuturor implicaţiilor pentru economie şi societate. Creşterile arbitrare, necorelate cu productivitatea, care în România este sub media economiilor competitive alimentează în final curba inflaţionistă”, atrage atenţia Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR), în comunicatul de presă prin care îşi exprimă poziţia faţă de decizia guvernului.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri, ordonanţa de urgenţă care prevede modificarea Codului Muncii şi introduce definiţia de salariu minim diferenţiat. După publicarea OUG în Monitorul Oficial, Executivul urmează să aprobe o hotărâre în care care să fie menţionate sumele.

”Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care modifică o serie de acte normative, printre care Codul Muncii - Legea nr. 53/2003, şi Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă. Modificările aduse Codului Muncii vizează crearea cadrului legal pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prin raportare la criteriile referitoare la nivelul studiilor şi al vechimii în muncă. Prin hotărâre de Guvern se va putea stabili nivelul salariului minim diferenţiat pentru anumite categorii de salariaţi: pentru salariaţii care sunt încadraţi pe studii superioare, precum şi pentru cei care au o vechime în muncă peste un anumit nivel”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Muncii.

Salariul minim brut ar urma să crească de la 1.900 de lei pe lună la 2.080 de lei pe lună, iar pentru persoanele cu studii superioare şi pentru cele cu minimum 15 ani vechime, salariul minim brut creşte la 2.350 de lei pe lună.

CDR a subliniat că „introducerea salariului minim diferenţiat pe baza unei diplome de studii superioare nu garantează profesionalizarea angajaţilor, din contră, creează premisele unei creşteri nefondate a cererilor pentru studii universitare. O astfel de dinamică defavorizează învăţământul profesional şi tehnic, tocmai acea ramură care trebuie dezvoltată pentru a răspunde nevoilor pieţei forţei de muncă, aşa cum indică şi Barometrul forţei de muncă realizat recent de PwC pentru CDR”.

Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România (CCIFER) s-a raliat poziţiei CDR-ului şi susţine că majorarea salariului minim fără studiu de impact în prealabil va afecta major companiile, în special pe cele mici şi mijlocii.

„Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România (CCIFER) atrage atenţia că modificările salariului minim în forma anunţată de guvern  pot  afecta întreaga economie a ţării, prin creşterea costurilor cu forţa de muncă, reflectată într-un final în majorarea preţurilor. Aceste modificări, anunţate într-un orizont de timp foarte scurt, impactează predictibilitatea şi stabilitatea fiscală. De asemenea, afectează capacitatea întreprinderilor, mai ales mici şi mijlocii de a ajusta corespunzător bugetele, care sunt stabilite încă de la sfârşitul anului anterior. Ne referim aici nu numai la majorările de salarii minime, ci la întreaga grilă de salarizare, care trebuie să  fie ajustată în noile condiţii, fără a fi corelată cu productivitatea muncii”, se arată în comunicatul prin care CCIFER îşi exprimă poziţia.