Cod galben de ceaţă în 16 judeţe

Autori: Andreea Tobias , Mediafax 11.11.2018

Meteorologii au emis noi atenţionări de cod galben de ceaţă, pentru 16 judeţe.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, este cod galben de ceaţă în anumite localităţi din judeţele Suceava, Bacău, Vrancea, Neamţ, Galaţi, Iaşi, Hunedoara, Arad, Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud şi Harghita până la ora 8.00 şi în Tulcea, Ialomiţa, Brăila şi Călăraşi până la ora 9.00.

Ceaţa determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.