Radiografia traficului aerian la nouă luni: Otopeniul, Clujul şi Timişoara controlează peste 80% din traficul de pe piaţa locală

Autor: Mirabela Tiron 14.11.2018

Cele trei aeroporturi şi-au majorat traficul cu 7,6% în primele nouă luni din 2018 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit calculelor ZF.



Cele mai mari trei aeroporturi din ţară, Henri Coandă (Otopeni) dar şi aeroporturile Avram Iancu din Cluj-Napoca şi Traian Vuia din Timişoara au avut în pri­mele trei trimestre din acest an un trafic to­tal de 14 milioane de pasageri, adică au ge­nerat puţin peste 80% din numărul total de pasageri de pe toate aeroporturile din ţară, po­trivit unei analize a ZF făcută pe baza date­lor de la Asociaţia Aeroporturilor din România.

Dacă aeroportul Henri Coandă şi Avram Iancu din Cluj-Napoca au atras mai  mulţi pasageri în ianuarie-septembrie anul acesta, cel din Timişoara a înregistrat  o scădere uşoară a traficului după ce mai multe curse au fost anulate de operatorii aerieni.

Pe toate aeroporturile din ţară traficul total s-a ridicat la circa 17 milioane de pasageri în primele trei trimestre, faţă de 15,5 milioane de pasageri în perioada similară a anului trecut (plus 9,6%).