BRD a lansat primul agregator de conturi oferit pe piaţa bancară din România

Autor: Mediafax 14.11.2018

BRD - Société Générale, a treia bancă din România în funcţie de active, a adăugat o funcţionalitate unică, pentru moment, pe piaţa bancară din România, în aplicaţia mobilă MyBRD Mobile: agregatorul de conturi ContAll, potrivit informaţiilor transmise de bancă. 

„Acest agregator îi permite oricărui utilizator al aplicaţiei MyBRD Mobile să aibă acces, într-un singur loc, la informaţii în legătură cu conturile şi produsele deţinute atât la BRD, cât şi la alte bănci: conturi curente, credite şi carduri de credit, depozite la termen şi conturi de economii, soldul, precum şi istoricul tranzacţiilor realizate“, susţine BRD. De asemenea, ContAll din MyBRD Mobile permite vizualizarea cheltuielilor împărţite pe categorii: alimentaţie, utilităţi, sport şi altele.