Schimbare din temelii a conducerii ASF, care supraveghează pieţele financiare de 20 de miliarde de euro. Leonardo Badea, preşedintele ASF în vechiul Consiliu, a primit un mandat de cinci ani, în timp ce prim-vicepreşedintele şi toţi foştii vicepreşedinţi au fost schimbaţi

Autor: Anelis Baciu 14.11.2018

Conducerea Autorităţii de Supra­ve­ghere Financiară (ASF) s-a schim­bat din temelii, în con­diţiile în care parlamentarii din comisiile de buget şi economice au acordat un vot de încredere doar pentru trei din cei nouă membri ai vechiului Consiliu, al că­rui mandat a expirat pe 5 noiembrie.

Şef peste pieţe cu o valoare cumulată de 20 mi­liar­de de euro – piaţa asigurărilor, de capital şi a pen­siilor private – a rămas Leonardo Badea, cel care a condus ASF pentru aproxi­ma­tiv un an, mai exact pe perioada rămasă vacantă din man­datul lui Mişu Negriţoiu.

Leonardo Badea, care a avut sprijinul li­de­rului PSD Liviu Dragnea, a primit 39 de voturi pentru, 21 îm­po­trivă şi o abţinere.

Principalul său adversar a fost vicepre­mie­rul Viorel Ştefan. Acesta a pri­mit doar un vot pentru, care cel mai pro­babil a fost al său în con­diţiile în care el este membru în Comisia de bu­get-finanţe, şi 60 de abţineri. Liviu Dragnea anun­ţase săptămâna trecută referitor la alege­rile de la ASF că linia pe care va merge PSD este cea cu Leonardo Badea pre­şedinte. Pe de altă parte, Viorel Ştefan se încăpăţânase să mergă înainte cu „proiectul său de la ASF“ şi a declarat public acest lucru.

În timp ce Viorel Ştefan a prezentat un plan mai amplu pentru ASF în cadrul audie­ri­lor, Leonardo Badea a punctat că are un pro­iect de management bazat pe viziune, iar întă­ri­rea pieţelor concomitent cu protecţia consu­ma­torilor sunt elemente centrale ale pro­iectului său.

„Am intrat în conducere la ASF într-un moment delicat în piaţa asigurărilor. Am făcut o lege bună pe RCA, am dat şi norme care au condus la un echilibru în piaţă. La ASF urmă­rim întărirea pieţelor pe care le supraveghem con­comitent cu protecţia consumatorilor, un alt obiec­tiv principal al nostru“, a spus Badea la audieri. Legea RCA despre care a vorbit Leonardo Badea este însă contestată de Co­misia Europeană, care afirmă că aceasta încal­că directivele europene în materie de concurenţă.

Parlamentarii din opoziţie au contestat faptul că Leonardo Badea îndeplinşte criteriile legale privind experienţa pentru funcţia de preşedinte al ASF. El însă a argumentat că din 2009 este cercetător în cadrul Universităţii Valahia din Târgovişte, fapt care confirmă fap­tul că are vechimea necesară pentru un ast­fel de rol şi că cei care îndeplinesc criteriile pri­vind experienţa învaţă după cărţile sale. Func­ţia de preşedinte al ASF câştigată de Badea este re­mu­nerată cu circa 14.000 de euro pe lună.