Deja au început avertismentele de ninsoare: Cinci judeţe sub cod galben de vânt şi ninsoare

Ziarul Financiar 15.11.2018

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineaţa, atenţionări cod galben de vânt în cinci judeţe din ţară, unde ninge viscolit în zonele înalte. Alte şase judeţe sunt sub atenţionare cod galben de ceaţă.

Potrivit ANM, până la ora 16 este cod galben de vânt în judeţele Argeş, Prahova şi Dâmboviţa, iar până la ora 15 aceeaşi avertizare este şi în judeţele Suceava şi Neamţ, mai ales în zonele înalte.

În aceste judeţe se vor semnala intensificări ale vântului cu rafale de peste 50...70 km/h, care vor spulbera ninsoarea şi vor determina scăderea semnificativă a vizibilităţii.

Totodată, ANM arată că în judeţele Alba, Harghita, Mureş, Mehedinţi, Olt şi Dolj este cod galben de ceaţă până la ora 11.