Pariu masiv de la Vodafone în România. Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România: Am făcut un pariu uriaş, am adus înapoi call-centerul cu peste 700 de oameni. Derulăm proiecte care presupun recrutarea a 1.000 de oameni

Autor: Adrian Seceleanu 18.11.2018

Vodafone, al doilea jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă, a renunţat la furnizorii externi şi a readus în cadrul companiei activităţile de call-center, re­cru­tând astfel peste 700 de oameni în ultimele luni, ca par­te a eforturilor companiei de a prelua controlul unor acti­vi­tăţi cheie înainte de a lansa, anul viitor, proiectul stra­tegic de a fuziona cu compania de cablu UPC, după pri­mi­rea acordului pentru tranzacţie de la Comisia Europeană.

„Derulăm proiecte care presupun recrutarea a 1.000 de oameni“, a declarat Murielle Lorilloux, CEO al Vodafone România, în cadrul unei întâlniri cu media.

Cea mai importantă operaţiune - din punctul de vedere al numărului de oameni recrutaţi - este cea prin care Vodafone a decis să readucă în interior operaţiunile de call-center. „Am făcut un pariu anul trecut, am vrut să avem din nou aceste operaţiuni în interiorul companiei. Astfel că am recrutat din nou toţi operatorii noştri de call-center, peste 700 de oameni, înapoi la Vodafone“, a explicat Lorilloux.

Transferul oamenilor de la un contractor extern înapoi în cadrul Vodafone le oferă angajaţilor perspectiva unei cariere în companie şi reduce numărul plecărilor, a spus Lorilloux. Compania a schimbat şi procesele de lucru şi a investit în digitalizare pentru a reduce numărul de procese repetitive realizate de angajaţi. „Am muncit mult să creştem gradul de digitalizare, să automatizăm unele sarcini. La 7 luni de la acest pariu uriaş de readucere în interior a callcenter-ului toţi indicatorii noştri sunt pe verde, am obţinut o eficientizare, în sensul reducerii numărului de apeluri, a costurilor“. Compania va continua să investească în automatizare în mai multe departamente, cum ar fi cel financiar, spre exemplu. „Vom avea o eficienţă mai mare şi un grad mai mare de satisfacţie al angajaţilor“.