Decizie surpriză de la Simona Halep după ce s-a despărţit de Darren Cahill: Vreau să văd cum va fi

Ziarul Financiar 17.11.2018

"Sunt încă în vacanţă, m-am gândit, dar nu voi avea antrenor perioada următoare, vreau să merg singură la nişte turnee şi să văd cum va fi. Mă simt bine, am jucat de două, trei ori , nu am avut dureri dar nu am jucat la un nivel maxim. Sper să fiu bine şi să nu mai am dureri", a spus Simona Halep, prezentă la un eveniment dedicat copiilor.

"Am fost întrebată care ar fi turneul preferat după Roland Garros. Am spus că Wimbledon, dar asta nu înseamnă că îl voi câştiga sau că este principalul obiectiv. Principalul obiectiv este sănătatea şi să fiu cât mai bună pe teren, să progresez la cât mai multe treburi", a mai spus Simona, ea rememorând şi care a fost şi cel mai bun meci al său din acest an: "Pentru mine meciul anului a fost finala de la Roland Garros, dar şi meciul cu Stevens de la Montreal a fost deosebit, a fost foarte greu şi pot să spun că a fost mai greu fizic meciul acela decât fionala de la Roland Garros. Dar emoţional, cu siguranţă finala de la Roland Garros mai puternică. Am revăzut-o de multe ori, nu ştiu exact de câte ori, dar de multe ori".