Dragoş Andrei, fost consilier al lui Victor Ponta şi actual director la BERD, intră în boardul Electrica

Autor: Roxana Rosu 20.11.2018

Consiliul de Administraţie al Electrica l-a numit pe Dragoş Andrei, reprezentant al Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în funcţia de membru al companiei, poziţie preluată provizoriu, după ce Arielle Malard de Rothschild a demisionat surprinzător. Dragoş Andrei, fost consilier al premierului Victor Ponta, este din 2015 reprezentantul României la BERD. 

El a lucrat anterior la BNR, Banca Franco-Română, ABN Amro, iar apoi a fost prim-vicepreşedinte al Bancorex chiar înainte de prăbuşirea acesteia. Ulterior, a ocupat diverse poziţii, printre care şi cea de secretar de stat în Ministerul Finanţelor.  Între 2007 şi 2011 a fost reprezentantul permanent al României la Uniunea Europeană. În 2013 a revenit la Palatul Victoria în calitate de consilier al premierului Victor Ponta.

Dragoş Andrei va ocupa funcţia de membru al CA la Electrica de la 1 decembrie 2018 până la 30 iunie 2019 sau până la viitoarea adunare generală a acţionarilor companiei care are pe ordinea de zi ocuparea poziţiei de administrator vacante. Roxana Roşu