Majorări continue de salarii: Funcţionarii publici au salarii cu 60% mai mari decât media pe economie. În urmă cu 10 ani, câştigau cu 40% mai mult decât angajaţii cu salariul mediu

Autor: Adelina Mihai 20.11.2018

Angajaţii din învăţământ au rămas cenuşăresele sectorului bugetar: câştigă cu 2% peste media pe economie, faţă de acum zece ani, când câştigau cu 7% mai mult decât angajaţii plătiţi cu salariul mediu.



Salariul mediu net din administraţia publică şi apărare a ajuns la peste 4.200 de lei net în luna septembrie a acestui an, fiind cu 58% mai mare faţă de salariul mediu la nivelul întregii economii (de cca 2.700 de lei net), arată datele Institutului Naţional de Statistică. În urmă cu zece ani, salariul mediu din acest sector era de 1.891 de lei net lunar, fiind cu 39% mai mare decât salariul mediu net (de 1.359 de lei în septembrie 2009).

Funcţionarii publici – domeniu în care lucrează în prezent 208.000 de salariaţi – sunt cel mai bine plătiţi angajaţi din sectorul bugetar, aceştia având salarii mai mari cu 21% faţă de angajaţii din sănătate şi cu 55% peste nivelul salariului mediu din educaţie.