Mihai Dugăeşescu pariază pe agrobusiness: România trebuie să susţină zootehnia. Altfel, va fi doar un exportator de materii prime

Autor: Mădălina Dediu Panaete 23.11.2018

„Am făcut investiţii din surse proprii în prima fază, am accesat şi credite bancare, nu poţi să te dezvolţi în România fără credite bancare.“



Mihai Dugăeşescu, fondatorul companiei de transport Duma­gas, vândută ulterior către fondul britanic de private equity Ban­croft, a pariat pe o afacere în agrobusiness, activând cu gru­pul Dumagas Agri în pro­ducţia de furaj com­binat, creşterea şi reproducţia suinelor şi vân­zarea cărnii către abatoare. În plus, antre­pre­norul nu a rămas departe de sectorul trans­porturilor, astfel că recent a început să reprezinte brandul de camioane Scania în zona Olteniei.

„Este o afacere pe care eu o consider ca fiind încă la început, dar cred în activitatea agricolă din zonă. De asemenea, cred că, în afară de producţia de cereale unde România este printre campioni în Europa, partea de zootehnie este un segment care va susţine activitatea agricolă. Fără această activitate, o să exportăm materie primă şi nu este cea mai fericită situaţie în care ne putem afla“, a spus antreprenorul în cadrul conferinţei „România 100 de ani de business. Cum trecem de la idee la business. 100 de idei să creştem“, organizată de ZF la Craiova cu sprijinul Băncii Transilvania şi EY România.