Scandalul Getin scoate la iveală presiunile exercitate asupra băncilor poloneze

Autor: Catalina Apostoiu 23.11.2018

În zilele care au urmat izbucnirii scandalului în care sunt implicaţi şeful Getin Bank, Leszek Czarnecki, şi ASF-ul polonez, riscul de contagiune în sectorul bancar a crescut puternic.

Este dificil de estimat dacă cele două bănci controlate de Czarnecki sunt destul de mari pentru a destabiliza sectorul, dar în cazul prăbuşirii celor două, guvernul ar putea pune presiune pe băncile de stat PKO sau Pekao să preia activele cu probleme pentru binele industriei, scrie Bloomberg.

În urma unui mai amplu proces de „repolonizare“ a mari părţi din economia locală, guvernul polonez deţine peste jumătate din activele bancare ale ţării.