Top 100 cele mai valoroase companii din România. Trei afaceri antreprenoriale sunt pentru prima dată în top zece
OMV Petrom revine pe primul loc în top 100 cele mai valoroase companii din România, iar podiumul din 2018 este, la fel ca în 2017, exclusiv energetic.
OMV Petrom revine pe primul loc în top 100 cele mai valoroase companii din România, cu o valoare de 4,7 mld. euro, în creştere cu 35% faţă de ediţia anterioară, iar podiumul din 2018 este completat de Hidroelectrica (3,8 mld. euro), cel mai mare producător local de energie, şi Romgaz (2,8 mld. euro), cel mai mare producător de gaze, ambele afaceri controlate de stat.
Anuarul Top 100 cele mai valoroase companii din România este realizat de la prima ediţie, din 2006, în colaborare cu casa de investiţii BT Capital Partners. De doi ani, evaluarea băncilor este realizată de firma de evaluare Veridio.
Pentru prima dată de la realizarea catalogului, în top zece se află trei companii antreprenoriale. Dacă în urmă cu doi ani Banca Transilvania era singurul business antreprenorial prezent în top zece, în 2017 retailerul de bricolaj Dedeman a spart bariera şi s-a alăturat băncii din Cluj, iar în acest an UiPath devine cel mai valoros business cu capital privat românesc şi intră pe locul 4, cu un business evaluat la 2,5 mld. euro.
Patru companii, două de stat şi două cu acţionariat privat străin şi o bancă au fost prezente în top zece la fiecare din cele 13 ediţii ale catalogului: OMV Petrom, Hidroelectrica, Romgaz şi Orange, respectiv BRD.
Cele mai valoroase 100 de companii şi bănci din România au fost evaluate în 2018 la 367,6 mld. lei (78,8 mld. euro), în creştere cu 9% în euro faţă de 2017.