Weco Travel: Firmele şi-au trimis angajaţii în mai multe deplasări. „Companiile din domeniile IT, bancar şi farma contribuie cu 47% la veniturile noastre, acestea sunt şi cele care organizează cele mai multe evenimente.“

Autor: Mirabela Tiron 26.11.2018

Agenţia de turism Weco Travel, una din cele mai mari de pe piaţa din România, care este deţinută de un grup danez şi un antreprenor român, Florin Ţâncu, a finalizat primele nouă luni din 2018 cu vânzări mai mari cu 21% faţă de perioada similară a anului trecut pe fondul atragerii de noi clienţi corporate în portofoliu, potrivit oficialilor.

Compania ţinteşte până la final de an afaceri de 82 de milioane de lei.

„Creşteri am înregistrat pe bilete de avion, plus 12%, dar şi pe cazări şi evenimente, servicii oferite clienţilor companii. Firmele şi-au trimis  angajaţii în mai multe deplasări în străinătate pentru întâlniri de afaceri sau conferinţe şi multe şi-au recom­pensat şi salariaţii prin călătorii de tip incentive“, a spus Florin Ţâncu, directorul general al Weco Travel.