În ultimii patru ani cumpărăturile cu cardul de credit s-au dublat. Mai multe cumpărături cu cardul de credit: tranzacţiile au crescut cu 22% în primele nouă luni din 2018, până la 8,5 mld. lei

Autor: Anelis Baciu 26.11.2018

♦ Românii au efectuat tranzacţii cu cardul de credit în valoare de circa 8,5 miliarde de lei (1,8 mld. euro) în primele nouă luni din 2018, în creştere cu 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Băncii Naţionale ♦ În ultimii patru ani cumpărăturile cu cardul de credit s-au dublat.

La finalul lunii septembrie pe piaţa locală existau aproape 3 mi­lioane de carduri de credit, cu circa 3% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2017.

Cumpărăturile cu cardul de credit au crescut în ultimii ani pe fondul avântului consumului, dar şi ca urmare a promovării tot mai intense a acestor produse de către bănci.