Constructorul Concefa Sibiu vinde active de 3 milioane de lei după ce compania Concefa SA a intrat în faliment

Autor: Alina-Elena Vasiliu 26.11.2018

Compania a intrat în faliment în 2017, după divizare, când activitatea de construcţii de căi ferate a fost transferată pe o altă firmă, Concefa Construcţii Căi Ferate, care este funcţională în prezent.



Compania de construcţii Con­cefa Sibiu caută cumpărători pentru toate activele sale, în valoare de 3 mi­lioane de lei, după ce, în urmă cu un an, firma a intrat în faliment. Con­cefa a intrat în insolvenţă la propria cerere în anul 2012, la un an du­pă ce s-a listat la Bursa de la Bu­cureşti. Compania se ocupa de construcţia de clădiri rezidenţiale şi ne­re­ziden­ţiale, dar şi de lucrări de infras­truc­tură - căi ferate, drumuri, poduri.

Planul de reorganizare a socie­tă­ţii a fost confirmat în anul 2015, la trei ani de la intrarea în insolvenţă, iar principalele măsuri au fost valo­rificarea activelor care nu erau ne­ce­sare desfăşurării activităţii şi divi­za­rea societăţii şi continuarea activi­tăţii pe o nouă societate. Astfel, au re­zultat două companii – Concefa SA şi Concefa Construcţii Căi Ferate.