Bulgaria va participa ca acţionar la un terminal GNL din Alexandroupolis, Grecia

Autor: Catalina Apostoiu 28.11.2018

Bulgaria intenţionează să devină acţionar în cadrul unui terminal de gaze naturale lichefiate din apropierea coastei de nord a Greciei până la sfârşitul acestui an, în condiţiile în care ţara balcanică încearcă să-şi diversifice sursele de energie, a anunţat ministrul bulgar al energiei Temenuzhka Petkova, potrivit Novinite. Guvernul bulgar analizează de peste doi ani preluarea unei participaţii de aproximativ 25% în cadrul facilităţii şi cel mai probabil va participa cu compania de stat Bulgartransgaz.