Deficitul bugetar a crescut la 2,2% din PIB din cauza prăbuşirii absorbţiei fondurilor UE

Autor: Sorin Pâslaru 28.11.2018

Sumele încasate din TVA au crescut tot cu 9%, din accize cu 8%, contribuţiile de asigurări s-au menţinut la un plus puternic de 37%.

Veniturile la bugetul consolidat au stagnat în octombrie 2018 la 27,4 mi­liarde de lei, adică aceeaşi sumă încasată în octombrie 2017, în condiţiile în care pe primele nouă luni din anul acesta creşterea fusese de aproape 14%, conform unui draft al execuţiei bugetului general consolidat pe primele 10 luni, văzut de ZF. Stagnarea se datorează scăderii cu 60% a absorbţiei fondurilor de la UE în luna octombrie.