Cum vor politicienii să convingă gigantul german Volkswagen să vină în Galaţi şi Brăila, unde nu e nici autostradă sau aeroport

Ziarul Financiar 28.11.2018

Discuţiile au început după ce, în urmă cu câteva zile, conducerea grupului auto Volkswagen a vorbit despre posibilitatea construirii unei fabrici în România, Turcia sau Bulgaria.

Senatorul PNL, George Stângă, le-a solicitat public politicienilor din Galaţi, Brăila şi Bucureşti să sprijine demersurile, astfel încât grupul auto să fie atras în zona Dunării de Jos.

„În urmă cu câteva zile, preşedintele grupului Volkswagen AG a anunţat că intenţionează deschiderea unei fabrici multibrand în Europa de Est, care să devină operaţională din 2022. Concernul german ia în calcul trei ţări: România, Turcia şi Bulgaria. Este o oportunitate de care Galaţiul ar putea să beneficieze, iar dumneavoastră, în calitate de reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ar trebui să iniţiaţi demersuri concrete şi imediate pentru a prezenta întreaga zonă Galaţi - Brăila, cea mai mare aglomerare urbană din România, ca o opţiune viabilă pentru constructorul german de automobile. În aceste condiţii, nimeni şi nimic nu vă împiedică să prezentaţi concernului german Volkswagen AG Galaţiul ca pe o oportunitate, şi să iniţiaţi demersuri inclusiv pe lângă Guvernul României pentru asigurarea unui climat fiscal predictibil, favorabil şi încurajator”, a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, senatorul liberal George Stângă.

Senatorul gălăţean mai spune că avantajele zonei Galaţi-Brăila în perspectiva construirii unei fabrici auto, sunt forţa de muncă calificată, şomajul crescut şi vecinătatea Dunării, care poate asigura transportul rapid al materiilor prime şi al produselor finale.

De asemenea, fabrica auto ar putea reprezenta un motiv pentru a demara proiectul zonei metropolitane Galaţi-Brăila.

„Avem cel puţin două locaţii pe care s-ar putea construi această fabrică, este vorba de Parcul Industrial şi de Zona Liberă Galaţi, dar un avantaj îl reprezintă şi terenul în suprafaţă de aproximativ 1000 de hectare dintre Galaţi şi Brăila. Avem forţă de muncă bine pregătită şi calificată, datorită reţelei de şcoli şi licee cu profil tehnic, cele două universităţi pregătesc specialişti inclusiv în domeniul tehnic, dar avem şi forţa de muncă disponibilizată de la Combinatul Siderurgic. Însă marele avantaj al zonei, care ne diferenţiază clar faţă de alţi competitori, este Dunărea, această ”autostradă naturală” pe care s-ar putea asigura aprovizionarea cu materii prime, dar şi livrarea produselor finite în Europa Centrală şi de Vest”, se arată în mesajul preşedintelui PNL Galaţi, George Stângă.

La capitolul dezavantaje, zona Galaţi-Brăila nu este conectată la reţeaua de drumuri expres şi autostrăzi, nu are aeroport, iar situaţie economică este una precară.