Serviciul ING Pay a ajuns la 50.000 de utilizatori în România. În numai 5 luni s-au efectuat peste 1,5 milioane de tranzacţii

Autor: Ştefan Stan 29.11.2018

ING Pay, serviciul de plată cu telefonul mobil pentru clienţii persoane fizice ai ING, a ajuns la 50.000 de utilizatori care au facut peste 1,5 milioane tranzacţii din iulie până în prezent.

Astfel, în medie, un client a făcut 30 de tranzacţii pe lună. Serviciul are o rată e adopţie foarte rapidă, iar ING susţine că piaţa indică o tendinţă pentru smartphone ca instrument de plată preferat. ING Pay este deja responsabil pentru 3% din totalul tranzacţiilor la POS.