Parada de 1 Decembrie ratată la Ploieşti; oamenii au venit degeaba la ora anunţată

Autori: Laura Petrescu , Mediafax 01.12.2018

Parada de Ziua Naţională a României de la Ploieşti a început cu o oră mai devreme decât a fost anunţat, astfel că oamenii care au vrut să participe la eveniment au venit degeaba. „Aş vrea să vă anunţ că astăzi e 1 decembrie, nu 1 aprilie”, a spus o ploieşteancă pe pagina de Facebook a Primăriei.

Primăria Ploieşti a anunţat că parada de 1 Decembrie va începe la ora 13.00, dar în realitate, militarii au defilat la ora 12.00, spre dezamăgirea oamenilor, care au venit cu copiii degeaba la ora anunţată iniţial de autorităţi.

“Organizatorul defilării a fost MApN, nu Primăria. A fost făcută mai repede pentru că celelalte ceremonii s-au terminat mai repede. Probabil, din cauza frigului, alocuţiunile au fost mai scurte, la fel şi ceremonia de depunere de coroane. Defilarea a fost făcută cu o oră mai devreme”, a declarat Adrian Dobre, primarul Ploieştiului.

Oamenii au postat nemulţumirile pe pagina oficială de Facebook a primarului Ploieştiului.

“Hai că ţi-a ieşit farsa cu parada dom` primar, ţi-ai bătut joc de mii de oameni , să vă fie ruşine”, a scris un ploieştean.

Altul comentează şi el: “Felicitari pentru organizare... parada de la ora 13 a fost foarte frumoasă”.

O mămică scris: “Felicitări pentru "organizare"! Copiii noştri vă sunt recunoscători pentru parada de la ora 13... Domnule primar, aş vrea să va informez că astăzi este 1 decembrie, nu 1 aprilie”.

“Superbă parada de la ora 13.00!!! Felicitări pentru organizare! Încă o data aţi demonstrat respectul pe care-l purtaţi cetăţenilor! Fiica-mea (care, apropo, toată dimineaţa a ţopăit de nerăbdare sa vadă "parada") a avut parte de o lecţie pe cinste: ce înseamnă sa nu dai doi bani pe cineva”, a scris o altă mămică dezamăgită.

Printr-un comunicat de presă emis de Primăria Ploieşti, “municipalitatea îşi cere scuze ploieştenilor pentru situaţia determinată de decalajul de organizare creat de Garnizoana Ploieşti faţă de programul iniţial anunţat de instituţia noastră”.