Arestarea lui Ghosn aduce în prim plan-rata de condamnare de 99,9% din sistemul juridic penal japonez

Autor: Catalina Apostoiu 04.12.2018

23 de zile de detenţie fără nicio acuzaţie formulată. Interogatorii în absenţa unui avocat. O rată de condamnare în procesele penale de 99,97%. Arestarea lui Carlos Ghosn a adus în atenţie nu numai Nissan, companie al cărei preşedinte a fost, ci şi sistemul unic de justiţie penală al Japoniei.

Modul în care este tratat Ghosn după momentul arestării sale a stârnit mânie în Franţa. Însă, potrivit activiştilor care critică de multă vreme poliţia şi procurorii din Japonia, la fel sunt trataţi şi suspecţii obişnuiţi.