Cu un pas mai aproape de Fondul Suveran: Comisia economică a Senatului a avizat proiectul de lege a OUG privind fondurile suverane

Autor: Alina Botezatu 04.12.2018

Comisia economică, industrii şi servicii a Senatului şi-a dat, marţi, avizul favorabil cu amendamente pentru proiectul de lege prin care este adoptată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) privind fondurile suverane.

Mai exact, această Comisie a avizat proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 100/2018 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii. Executivul a adoptat această OUG în şedinţa din 15 noiembrie.

Pe 18 iulie, Curtea Constituţională a României a admis toate sesizările formulate de Opoziţie şi preşedintele Klaus Iohannis cu privire la Legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare de Investiţii, motivând că un astfel de fond trebuie înfiinţat prin hotărâre de guvern, nu printr-un act normativ adoptat de Parlament.

Ulterior, Executivul a venit cu o OUG privind cadrul general pentru fondurile suverane şi de investiţii.