Toţi petroliştii cu ochii spre Viena: Cartelul OPEC stă la masă cu partenerii şi negociază viitorul petrolului. Pariurile arată că producţia va fi redusă dramatic

Autor: Alex Ciutacu 06.12.2018

Cartelul OPEC şi aliaţii negociază zilele acestea viitorul producţiei petroliere pentru următoarele luni, în contextul în care acesta a atins un prag minim, iar preşedintele american Donald Trump cere ca aceste reduceri de preţ să continue, potrivit CNBC.

Influentul cartel petrolier se întâlneşte la sediul central din Viena, Austria, astăzi, cu scopul de a ajunge la un acord cu privire la nivelul de producţie din următoarele şase luni. Cei 15 membri ai organizaţiei vor înainta propunerea către ceilalţi producători, vineri.

Pieţele se aşteaptă ca prin acordul final producătorii să stabilească o reducere a producţiei începând cu luna ianuarie.

Această întâlnire mult-aşteptată vine într-un moment în care piaţa petrolului se apropie de cea mai mare prăbuşire înregistrată de la criza financiară până în prezent.

Preţurile petrolului s-au prăbuşit cu circa 30% în ultimele două luni, afectând ţările care îşi bazează economia pe exportul de petrol.