Investiţiile masive în roboţi sunt soluţia Europei de Est la deficitul de forţă de muncă

Autor: Catalina Apostoiu 07.12.2018

În termeni absoluţi, piaţa ECE rămâne mică în raport cu cea din China, unde livrările sunt aşteptate să atingă 290.000 de roboţi în 2021.



În condiţiile în care livrările de roboţi industriali la nivel mondial au atins un maxim record de 381.000 anul trecut, ritmul de creştere de pe piaţa central şi est-europeană a fost cel mai ridicat în raport cu aproape tot restul lumii din punctul de vedere al absorbţiei de roboţi, relevă date ale Fe­de­raţiei Internaţionale de Robotică (IFR), potrivit Euractiv.

Companiile investesc din ce în ce mai mult în roboţi industriali pentru a-şi păstra competitivitatea, o prioritate în regiunea ECE. Roboţii reprezintă răspunsul la deficitele în creştere de forţă de muncă din Europa Centrală, deficite ce duc la majorări salariale şi la creşterea presiunilor inflaţioniste, ameninţând competitivitatea regiunii. Firmele din regiune întâmpină probleme în a găsi muncitori cu competenţe de care au nevoie.

Chiar şi după atragerea de milioane de muncitori migranţi de peste grainţe, în special din Ucraina, Europa Centrală nu a reuşit decât parţial să diminueze presiunile, iar investiţiile în roboţi industriali sunt aşteptate să-şi continue creşterea pe termen mai lung.

Potrivit ultimului raport al Federaţiei, livrările către regiune au crescut cu 35% comparativ cu o creştere de 30% la nivel mondial anul trecut. Creşterea este aşteptată să se menţină la un nivel ridicat, de 28%, în acest an comparativ cu numai 10% la nivel mondial. În perioada 2019-2021, rata de creş­tere anuală este estimată la 22% în cazul regiunii, în ra­port cu o creştere de 14% la nivel global. În termeni absoluţi, piaţa ECE rămâne mică în raport cu cea din China, unde livrările sunt aşteptate să atingă 290.000 de roboţi în 2021.

Printre cele mai mari 5 pieţe la nivel mondial se mai numără Japonia, Coreea de Sud, SUA şi Germania. După valoare, în 2017 piaţa a ajuns deja la 16,2 mld $, în creştere cu 21% anual.

ìRoboţii industrial reprezintă o parte esenţială a progresului industriei manufacturiereî, spune Junji Tsuda, preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Robotică.

Pe sectoare, industria auto este cel mai mare utilizator de roboţi la nivel mondial, potrivit IFR, reprezentând 33% din oferta totală în 2017, în creştere anuală de 22%.

Acest lucru este relevant pentru ECE, unde ţări ca Cehia, Ungaria, Polonia şi în special Slovacia au devenit importante centre de producţie auto.

Regiunea Europei Centrale şi de Sud-est găzduieşte de asemenea numeroşi furnizori de componente auto, care sunt aşteptaţi la rândul lor să-şi accelereze investiţiile în roboţi.

Şi alte industrii, ca cea a producselor electrice/electronice şi a metalelor realizează investiţii semnificative în roboţi.