Pachetul de 20% din Hidroelectrica, cel mai fierbinte subiect pe final de an. Care sunt scenariile

Autor: Liviu Popescu 07.12.2018
Piaţa de capital de la Bucureşti aşteaptă ceea ce ar putea fi cea mai mare tranzacţie a ultimilor ani, respectiv vânzarea 20% din Hidroelectrica de către Fondul Proprietatea, pachet evaluat la circa 3,5 miliarde de lei. Fondul a mandatat Citi Group şi UBS ca intermediari iar la la finele lunii noiembrie ar fi trebuit să închidă lista cu ofertele neangajante.
 
Tranzacţia prin care Fondul un pachet din Hidroelectrica ar putea fi fi mai valoroasă decât privatizarea Petrom din 2004 şi ar determina intrarea unui minoritar la cea mai profitabilă companie din România.  
 
ZF a discutat cu mai multe părţi, de la surse din piaţa de capital la cele din energie, iar în acest moment toate scenariile sunt puse pe masă, ceea ce demonstrează încă o dată importanţa subiectului. 
 
Unele surse afirmă pentru ZF că statul român, prin prin Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), dar şi producătorul austriac de energie electrică Verbund, sunt interesaţi de participaţia la Hidroelectrica. Pe de altă parte, altele susţin că doar statul român figurează ca ofertant în achiziţia pachetului minoritar şi că acesta ar avea un cuvânt greu de spus în calitate de majoritar. 
 
„Când vom avea informaţii noi, le vom comunica pieţei“, spun reprezentanţii Fondului Proprietatea pentru ZF. La o conferinţă de la jumătatea lunii noiembrie, Johan Meyer, CEO al Fondului Proprietatea, afirma că discută de câteva luni cu potenţiali investitori şi că la finele lunii noiembrie sau la început de decembrie va anunţa o actualizare cu privire la progresele înregistrate. Citi Group şi UBS sunt intermediarii în cadrul procesului de vânzare la Hidroelectrica. 
 
În septembrie 2017 Fondul Proprietatea suprindea piaţa cu decizia prin care anunţa că scoate la vânzare pachetul de 20% la Hidroelectrica, cea mai valoroasă deţinere a sa.