Antreprenori locali. FAN Courier: Avem din ce în ce mai multe cereri pentru livrări în jurul României

Autor: Mădălina Dediu Panaete 10.12.2018

FAN Courier, liderul pieţei de curierat, ia în calcul în următorii ani să continue extinderea internaţională, după ce în prezent compania controlată de antreprenori locali are două birouri în Ruse (Bulgaria) şi Budapesta (Ungaria).

„Ne putem extinde oriunde din punct de vedere legal, dar din punct de vedere tehnic întotdeauna ne-a plăcut să facem paşi mici şi siguri. Aşa am lucrat până acum. Piaţa din România, fiind foarte efervescentă şi necesitând investiţii mari, ne-a oprit puţin să ieşim pe pieţele externe. Atunci când piaţa internă se va aşeza, primul pas de extindere se va face spre pieţele din jurul României. Avem cereri din ce în ce mai multe din partea clienţilor pentru livrări în ţările din jurul nostru“, a declarat Adrian Mihai, unul dintre cei trei fondatori ai companiei.

Compania FAN Courier a fost fondată de Adrian Mihai împreună cu fratele său Neculai Mihai şi cu prietenul lor Felix Pătrăşcanu în 1998. FAN Courier deserveşte peste 50.000 de clienţi, are peste 6.150 de colaboratori, dintre care circa 3.000 de curieri, şi peste 3.900 de autovehicule. În cei 20 de ani de la înfiinţare, fon­datorii FAN Courier au aprobat investiţii de peste 135 de milioane de euro.