Fortnite, noua dependenţă în rândul copiilor: Tinerii au ajuns chiar şi la „dezintoxicare” după ce s-au jucat câte 12 ore pe zi

Autor: Alex Ciutacu 16.12.2018

Jocul video Fortnite a fost o lovitură la nivel de industrie şi a devenit rapid extrem de popular în rândul copiiilor din lumea întreagă, într-un fenomen similar cu cel intitulat „Pokemon Go”.

Debbie Vitany este un părinte care a discutat cu publicaţia americană Bloomberg despre dependenţă fiului ei.

Fiul ei de 17 ani, Carson, se joacă cel puţin 12 ore pe zi, căutând arme şi resurse într-o lume post-apocaliptică unde scopul este de a rămâne ultima persoană în viaţă. Profesorii acestuia se plâng că el adoarme în clasă, iar notele i-au scăzut dramatic.

„Am făcut câteva progrese în a-i reduce timpul de joacă şi a-l determina să doarmă mai bine, dar s-a întors la vechile obiceiuri”, a declarat Vitany, care locuieşte în Michigan, SUA. „Nu am văzut niciodată un joc care să aibă atât de mult control asupra minţilor copiilor”.

Problema ridicată de acest părinte nu este una singulară, ci este o problemă de care se plâng în acest moment mai mulţi părinţi, profesori şi şefi din toată lumea, încât Fortnite a ajuns un fenomen care a acaparat nu doar copiii, ci şi adulţii.

Peste 200 de milioane de persoane se joacă Fortnite, care a devenit un business de miliarde de dolari pentru producătorul jocului - Epic Games.

Câţiva părinţi disperaţi şi-au trimis copiii chiar şi la dezintoxicare.

„Acest joc este ca heroina”, spune Lorrine Marer, un specialist în ştiinţa comportamentală care lucrează cu mai mulţi copii ce se confruntă cu dependenţă de jocuri video. „Odată ce te prinde, este greu să te desprinzi”.