Comerţul european, luat cu asalt: Amazon deschide primul magazin fizic din Europa

Autor: Alex Ciutacu 10.12.2018

Amazon plănuieşte să deschidă primul magazin fizic din afara Statelor Unite, iar acesta ar trebui localizat în Londra, Marea Britanie, mai exact în districtul de shopping West End, potrivit The Telegraph.

Cotidianul a citat surse anonime din industrie care susţin că Amazon caută un spaţiu cuprins între 3.000 şi 5.000 metri pătraţi pentru magazinul Amazon Go.

Gigantul comerţului online a deschis primul magazin Amazon Go în campusul din Seattle în luna inauarie.

În prezent există şapte Amazon Go în Statele Unite, iar compania vrea să deschidă circa 3.000 de magazine până în 2021.