Vuza cumpără cele mai mari pachete din Oltchim pentru 127 mil. euro. Credit Suisse şi ruşii de la VTB au asigurat finanţare

Autor: Dan Grigore Ivan 11.12.2018

Chimcomplex Borzeşti şi Oltchim au finalizat tranzacţia prin care combinatul din Borzeşti a cumpărat cinci pachete Oltchim din cele nouă oferite în procesul de licitaţie, pentru 127 de milioane de euro exclusiv TVA. Finanţarea oferită Chimcomplex Borzeşti a fost asigurată de Credit Suisse şi VTB Europe.

Tranzacţia marchează astfel finalul unui proces de vânzare foarte lung, chiar dacă au mai rămas trei pachete (şi parţial cel cu numărul 7).

Oltchim a intrat în insolvenţă în 2013 şi a primit aprobarea pentru un plan de reorganizare care prevede vânzarea activelor. Modalitatea de vânzare, prin formarea a nouă pachete de active scoase la licitaţie, a fost decisă de administratorul judiciar Rominsolv, condus de avocatul Gheorghe Piperea, BDO Business Restructuring şi A.T. Kearney.

Reprezentanţii Oltchim au început astfel procesul de licitaţie la finalul anului 2016 cu nouă pachete, pentru care şi-au exprimat interesul nouă ofertanţi.