Florin Adrian Dimofte, antreprenor din Bacău: Creşterea salariului minim e o măsură bună. Să ţinem angajaţii în ţară! „Am bugetat pentru anul viitor o creştere cu 10% a afacerilor.“

Autor: Mirabela Tiron 12.12.2018

Fabrica Barleta din Bacău, unde se produc pungi, saci şi sacoşe din hârtie pentru mari lanţuri de supermarketuri, reţele de fast-food sau producători de panificaţie, va finaliza acest an cu afaceri de 15 milioane de euro, plus 15% faţă de anul trecut, potrivit oficialilor companiei.

„Am crescut pe pieţele străine, în special pe Israel“, a declarat pentru ZF Florin Adrian Dimofte, manager pe strategii şi dezvoltare al Barleta. El este unul din acţionarii com­paniei, cu un pachet de 22,5%, alături de Leontin Podoiu, Adrian Horaţiu Damşa, Gigel Farcaş, restul ac­ţiu­nilor fiind deţinute de Gheorghe Enache, Constantin Boboc, Dorian Rafiroiu, potrivit ultimelor date disponibile.

În fabrică lucrează 243 de angajaţi, iar în 2017 cifra de afaceri a companiei a fost de 62 mil. lei. „Am bugetat pentru anul viitor o creştere cu 10% a afacerilor“.

Legat de creşterea salariului minim de anul viitor, Dimofte afirmă că este o măsură foarte bună, „angajaţii trebuie să fie motivaţi, să nu plece din companie sau din ţară, mai ales că se găseşte greu forţă de muncă. Trebuie să creştem competitivitatea şi să îi aducem acasă pe românii din străinătate“.