Cea mai adâncă rană a bursei de la Bucureşti nu dă semne de vindecare. Ce este de făcut?

Autor: Liviu Popescu 14.12.2018

Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor realizate la Bur­sa de Valori de la Bucureşti, catalogată încă piaţă de fron­tieră de agenţiile de evaluare financiară, este de 41,4 mil. lei cu câteva săptămâni înainte de încheierea anului, în scădere cu 13,4% faţă de cea din 2017, potrivit datelor BVB.

Practic cea mai adâncă rană a bursei româneşti nu dă semne de vindecare, ci dimpotrivă, pare că se adânceşte, chiar dacă numărul companiilor listate a stagnat la 87. Valoarea scăzută a tranzacţiilor la Bucureşti reprezintă principalul obstacol în calea promovării într-o ligă superioară, respectiv piaţa emergentă.

„Anul 2018 a fost definit şi de modificări ale regimului fiscal în România, printre care: diminuarea contribuţiilor la Pilonul II de la 5,1% în 2017 la 3,75% în 2018. Prin urmare, partea care merge spre fondurile private de pensii este mai mică decât în 2017“, spune Maria Vlad, analist al BRK Financial Group, intermediar de top zece. 

Cele şapte fonduri de pensii private Pilon II din Ro­mâ­nia au investiţii de 7,1 mld. lei la bursă la S1/2018, în urcare cu 1,7% faţă de decembrie 2017, potrivit calculelor ZF.