Cum s-ar putea transpune în practica din România o decizie de la nivel european: Angajaţii workaholici, adică cei care refuză să îşi ia concediul de odihnă la cererea angajatorului, şi-ar putea pierde acest drept

Autor: Adelina Mihai 17.12.2018

Angajaţii „workaholici“, care nu vor să îşi ia zilele de concediu de odihnă pe care le au conform legii, ar putea rămâne fără acest drept dacă angajatorul le reaminteşte de mai multe ori că trebuie să facă o pauză şi să se odihnească, iar aceştia refuză.

O decizie recentă luată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) ar putea aduce modificări în ceea ce priveşte modul în care angajaţii îşi pot recupera zilele de concediu de odihnă rămase.