Bursa locală a scăzut cu 1,27% săptămâna trecută, pe un rulaj mai mare

Autor: Dan Grigore Ivan 17.12.2018

Indicele BET, referinţa bursei locale, a scăzut săptămâna trecută cu 1,27%, până la 8.574 puncte, pe fondul unui rulaj total de 267,1 mil. lei, cu 40% mai mare faţă de perioada precedentă.

La nivel european, indicele EuroSTOXX 600 a afişat o apreciere de 0,51% după ultima săptămână, în condiţiile în care deprecierea din ultimele trei luni este de peste 8%. Cele mai tranzacţionate companii de săptămâna trecută au fost Banca Transilvania (59,5 mil. lei) şi SIF Oltenia

(51,9 mil. lei). SIF Oltenia a reuşit în ultima perioadă să figureze tot mai sus în topul celor mai tranzacţionaţi emitenţi de la Bucureşti. În ultima lună a afişat tranzacţii totale de 76,3 mil. lei, aproximativ 50% din toate tranzacţiile ultimelor şase luni. Cea mai mare apreciere a emitenţilor BET a fost înregistrată de Nuclearelectrica, după o aprecire de 1,23%, urmată de Fondul Proprietatea cu un avans de 1,16%.

La polul opus, cea mai mare scădere din referinţa bursei bucureştene a fost consemnată de Conpet Ploieşti după o depreciere de 3,39%. La două săptămâni distanţă de încheierea anului, indicele BET figurează cu o apreciere de 10,59% şi, adăugând câştigurile din dividende, se duce în jurul lui 20%, fiind aproape de a termina cel mai bun an bursier din 2013 încoace.