România a fost între primele trei ţări din UE cu cea mai ridicată inflaţie, în noiembrie

Autor: Mediafax 18.12.2018

România, Ungaria şi Estonia au avut cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană (UE) în noiembrie, fiecare de câte 3,2%, arată datele publicate ieri de Eurostat - Biroul european de statistică. 

La polul opus, cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei din noiembrie au fost înregistrate de: Danemarca (0,7%), Irlanda (0,8%) şi Portugalia (0,9%).

Comparativ cu octombrie 2018, inflaţia din noiembrie a scăzut în 25 de state membre ale UE, a rămas stabilă într-o ţară şi a crescut în altă ţară. Rata anuală a inflaţiei din UE, media, a fost în noiembrie de 2%, în scădere de la 2,2% în octombrie, în condiţiile în care a fost de 1,8% în noiembrie 2017.

De asemenea, inflaţia din zona euro, care cuprinde 19 ţări dintre cele 27 ale UE, s-a redus în noiembrie, la 1,9% de la 2,2% în octombrie, în condiţiile în care în noiembrie 2017 a fost de 1,5%. Cea mai mare contribuţie la această rată a inflaţiei a provenit de la produsele din energie (Ă0,88 puncte procentuale).

În condiţiile Brexitului, programat pentru finele lunii martie 2019, Marea Britanie a fost exclusă din datele privind inflaţia, începând cu noiembrie 2018.