Cât costă o noapte de cazare pe vasul de croazieră Queen Elizabeth 2, acostat în portul Rashid din Dubai

Autor: Alina-Elena Vasiliu 24.12.2018

Dacă hotelurile din ţară sunt deja doldora de turişti şi nu aţi mai găsit loc pentru zilele de concediu, e bine de ştiut că undeva în Golful Persic, acostat într-un port al Dubaiului, vasul de croazieră Queen Elizabeth 2 îşi aşteaptă musafirii.

Vasul Queen Elizabeth 2 şi-a deschis porţile pentru public pe 18 aprilie 2018, după ce autoritatea guvernamentală care se ocupă de porturile, vămile şi zonele libere din Dubai a reinventat vasul legendar ca o destinaţie turistică, unde se găsesc atât spaţii de cazare, cât şi o ofertă culinară tentantă.

În spatele navei Queen Elizabeth 2 se află o istorie de cinci decenii, din care patru au însemnat utilizarea propriu-zisă a vasului. Regina Elisabeta a Marii Britanii a botezat vasul QE2 pe 20 septembrie 1967, eveniment la care a participat prinţul Philip, dar şi o audienţă de 30.000 de spectatori prezenţi pe şantierul naval John Brown din Clydebank, Scoţia. Pe 2 mai 1969, vasul şi-a început voiajul translatlantic inaugural, ajungând ca, de-a lungul întregii sale vieţi, să efectueze 1.400 de călătorii, navigând aproximativ şase milioane de mile marine şi găzduind aproape 2,5 milioane de pasageri în total.

Vasul a efectuat 25 de tururi în jurul lumii, iar în 2008 s-a retras din funcţiune, după 39 de ani de utilizare, devenind acum o atracţie turistică a Dubaiului.