ATENŢIE: Carambol pe Autostrada Bucureşti – Piteşti. Traficul spre Capitală se desfăşoară pe banda de urgenţă

Ziarul Financiar 26.12.2018

Potrivit Centrului infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 48, în zona localităţii Vânătorii Mici, judeţul Giurgiu, pe sensul de mers către capitală, a avut loc o coliziune faţă-spate între trei autovehicule.

Accidentul s-a prodius din cauza nepăstrării distanţei de siguranţă.

Sursa citată a transmis că în urma impactului, o persoană a suferit leziuni uşoare.

Circulaţia rutieră este blocată pe cele două benzi ale sensului de mers pe care s-a produs accidentul şi se desfăşoară pe banda de urgenţă, prin dirijarea poliţiei rutiere.