Vicepremierul rus Yuri Borisov: Arma hipersonică testată de Rusia a zburat de 27 de ori mai repede decât viteza sunetului

Autor: Mircea Olteanu 27.12.2018

Vehiculul hipersonic de reintrare Avangard, al sistemului de rachete testat recent de Rusia, a atins o viteză de 27 de ori mai mare decât cea a sunetului, astfel că noua armă este esenţialmente imposibil de interceptat de sisteme antirachetă, a declarat vicepremierul rus Yuri Borisov.

O racheta ce transporta vehiculul hipersonic de reintrare Avangard a fost lansată de la baza Dombarovskiy din zona Munţilor Urali şi a lovit cu succes o ţintă aflată la aproximativ 6.000 de kilometri depărtare, în poligonul Kura din Peninsula Kamchatka, în Orientul Îndepărtat rus, a anunţat miercuri Kremlinul, potrivit agenţiei The Associated Press.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a urmărit testul din incinta unui complex militar din Moscova.

Borisov a adăugat că noua armă "face inutile sistemele de apărare antirachetă".

Putin a anunţat în martie că Rusia dezvoltă o serie de noi arme inovatoare, inclusiv sistemul Avangard, afirmând că aceste rachete hipersonice pot lovi ţinte din întreaga lume şi pot evita sistemele antirachetă americane.