Accident periculos pe DN1: 13 persoane au fost implicate

Ziarul Financiar 05.01.2019

Centrul Infotrafic anunţă că circulaţia rutieră este întreruptă pe DN 1, pe sensul Braşov către Sibiu, în afara localităţii Veştem, judeţul Sibiu, din cauza unui accident.

Aici, patru autovehicule s-au ciocnit, iar în urma impactului trei persoane au fost rănite.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, în cele patru maşini se aflau 13 persoane, un copil de 3 ani şi doi adulţi fiind duşi la spital. Zece adulţi au refuzat transportul la spital.

Poliţiştii fac cercetări la locul accidentului, traficul desfăşurându-se pe sensul către Braşov, alternativ.