Avertismentul dur al unui deputat PNL: Exodul tinerilor este alimentat de guvernarea PSD-ALDE. 500.000 de tineri au plecat din ţară în ultimul deceniu

Autori: Diana Grigore , Mediafax 07.01.2019

Deputatul PNL Marilen Pirtea a declarat, luni, că 500.000 de tineri au plecat din România în ultimii zece ani din cauza „exodului alimentat de guvernarea PSD-ALDE”, precizând că există decalaje mari între aşteptările cetăţenilor şi slaba calitate a vieţii.

„Exodul tinerilor este alimentat de guvernarea PSD-ALDE. Cei peste 500.000 de tineri care au plecat din ţară în ultimii zece ani, alături de cei peste două milioane de adulţi, aproape toţi aparţinând grupelor de vârste cu persoane active în muncă, formează o pătură socială extrasă din toate zonele ţării, ale căror aspiraţii de viaţă nu mai pot fi împlinite aici, în primul rând din cauza decalajelor încă foarte mari dintre aşteptările cetăţenilor şi slaba calitate a vieţii, rezultate din politici publice fără consistenţă ale guvernărilor succesive, care nu au reuşit să îndrepte România în direcţia bunei guvernări”, a transmis Marilen Pirtea, într-un comunicat de presă remis, luni, MEDIAFAX.

Liberalul a amai spus că migraţia ridicată în rândul tinerilor activi pe piaţa forţei de muncă va influenţa semnificativ sistemul de pensii din următorii ani, dar şi accentuarea fenomenului îmbătrânirii demografice.

„Cel mai important segment din totalul emigranţilor români, plecaţi din România după 2007, este reprezentat de persoanele din grupa de vârstă 20-29 ani şi din grupa 30-39 ani. Migraţia ridicată în rândul populaţiei şcolare şi a celor activi pe piaţa forţei de muncă va influenţa semnificativ piaţa internă a forţei de muncă şi sistemul de pensii în următorii ani, cu efecte negative multiple şi cu agravarea fenomenului îmbătrânirii demografice”, a completat Pirtea.

Acesta a adăugat că România ocupă primul loc în Europa ca ţară exportatoare de forţă de muncă.

„E timpul să nu le mai permitem guvernanţilor să treacă cu vederea aceste realităţi care definesc poziţia de azi a României, care ocupă primul loc în Europa ca ţară exportatoare de forţă de muncă activă şi de populaţie şcolară. Grupa 0-19 ani cuprinde peste 484 de mii de emigranţi, potrivit datelor actuale. Probabil că acum, după ce am ajuns în topul european al emigraţiei funcţionale, vom fi mai conştienţi şi vom fixa ca indicator semnificativ al calităţii guvernării chiar rata migraţiei externe din România, calificativ obligatoriu pentru orice guvern care îşi propune buna guvernare”, a conchis liberalul.