România prezintă astăzi la Bruxelles, priorităţile preşedinţiei Consiliului UE

Autor: Iulian Anghel 08.01.2019

Ministrul delegat pentru afaceri europene George Ciamba prezidează marţi reuniunea Consiliului Afacerilor Generale de la Bruxelles, în cadrul căruia partea română va prezenta priorităţile privind preşedinţia Consiliului UE şi stadiul discuţiilor privind cadrul financiar multianual. 

Pe data de 10 ianuarie întreg colegiul comisarilor va veni la Bucureşti pentru a inaugura preşedinţia română a consiliului pe care România a preluat-o la 1 ianuarie „Este şi prima reuniune ministerială prezidată de ţara noastră. Unul dintre subiectele de pe agendă va fi prezentarea de priorităţi, altul va fi prezenarea cadrului financiar multianual“, a declarat ministrul delegat pentru afaceri europene George Ciamba, citat de Mediafax.

Preşedinţia română a Consiliului UE va informa miniştrii de resort din celelalte state membre asupra discuţiilor pe marginea Cadrului Financiar Multianual 2021-2027. 

Ciamba a susţinut că România a preluat odată cu preşedinţia Consiliului UE peste 250 de dosare active de pe agenda Uniunii. O problemă importantă pe care România va trebui să o gestioneze este ieşirea Marii Britanii din UE. România are patru priorităţi generale: Europa convergenţei; Europa siguranţei; Europa actor global şi Europa valorilor comune.